Wednesday, May 18, 2011

21 mai, ziua Puştiului la editura Art

Puşti de pretutindeni, adunaţi-vă în librării! Pe 21 mai sărbătorim împreună Ziua Puştiului. Începând cu ora 11.00 puteţi pune mâna pe cel mai proaspăt volum din seria-fenomen Jurnalul unui puşti. 

Jurnalul unui puşti continuă! Cel de-al treilea volum al seriei care i-a cucerit pe puştii din toată lumea revine cu şi mai multe aventuri, poante şi desene, garantând că nici cei mai reticenţi cititori nu-l vor lăsa din mână.

Sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 11.00,puştii de pretutindeni sunt aşteptaţi să dea năvală în librării. Pentru că Editura Art a decretat 21 mai - Ziua Puştiului, vă invităm să petrecem împreună cu Greg şi prietenii lui în 46 de librării din toată ţara.

Fiecare librărie participantă vă aduce în exclusivitate cartea care i-a convins chiar şi pe cei mai reticenţi cititori. Vi se pregăteşte şi unconcurs fulger cu premii. Participaţi la cea mai mare lansare simultană, fiţi creativi şi puteţi primi cadou pe loc volumul trei!
Librăriile participante în Bucureşti:
  • Mihai Eminescu” – B-dul Regina Elisabeta, nr. 16, sector 3
  • Syntagma – Str. Liviu Rebreanu, nr. 6A, Magazinul Titan, parter
  • Humanitas Kretzulescu – Calea Victoriei, nr. 45
  • Humanitas Auchan – B-dul 1 Decembrie 1918, nr.33 A, Galeria Comercială „Auchan Titan”
  • Diverta Băneasa – Sos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 42 D, Băneasa Shopping City
  • Diverta Cotroceni – B-dul Vasile Milea, nr. 4, Afi Palace Cotroceni
  • Diverta Mall Vitan – Calea Vitan, nr. 55-59, Bucureşti Mall Vitan
  • Diverta Plaza – B-dul Timişoara, nr. 26, Plaza România
  • Diverta Unirii – Piaţa Unirii, nr. 1, etaj 3, Unirea Shopping Center

No comments:

Post a Comment

Comentarii