Thursday, March 1, 2012

Copiii profită de sărbătoarea femeilor la kika

kika le așteaptă pe doamne cu flori și cu un program special de activități în primele două weekend-uri din luna
martie, pentru a spune bun venit primăverii și pentru a sărbători feminitatea.

Astfel, pe 3 și 4 martie o echipă de consilieri în frumusețe de la Avon va fi prezentă în magazin pentru ședințe de machiaj profesionist și pentru a da tuturor femeilor sugestii despre cum să fie mereu într-o formă de milioane.

Cât timp doamnele se bucură de răsfațul specialiștilor în frumusețe sau caută decorațiunile și piesele de mobilier care le-ar împrospăta aspectul locuințelor, copiii pot petrece timpul la o ședință de face-painting sau pot modela mărțișoare cadou pentru mame, broșe, medalioane sau magneți.

Cei mici pot participa și la concursuri de desenat sau pot învăța să construiască din ipsos fluturi, libelule, buburuze sau trandafiri și apoi le vor picta și decora după bunul plac cu dantelă, panglici și mărgele.
Și pentru ca surpriza pentru mame să fie completă copiii vor realiza și felicitări cu ștampile, glitter glue, fulgi colorați, paiete sau dantelă.

Clienții kika pot face și un gest umanitar, în magazin, pe 3 și 4 martie. Voluntarii fundației HOSPICE Casa Speranței vor avea pentru doamne mărțișoare – floarea de colț confecționată manual, simbolul organizației și vor oferi informații despre posibilitatea de a direcționa 2% din impozitul pe venit către fundație. Voluntarii HOSPICE vor avea cu ei și formularele ce pot fi completate pe loc. Banii redirecționați către fundație vor fi folosiți pentru
acoperirea costurilor serviciilor de îngrijire paliativă oferite gratuit celor peste 1700 de copii și adulți cu boli incurabile, pacienți ai HOSPICE Casa Speranței.

Toată familia se poate apoi bucura de prăjiturile gătite cu pricepere de cofetarii restaurantului Vienna House, înainte de o nouă incursiune printre cele mai noi și moderne produse de mobilier și decorațiuni.

Și pentru că la kika orice sărbătoare durează două săptămâni, toată lumea este așteptată și în weekend-ul 10-11 martie, când sărbătorim Family Days, cu surprize dulci pregătite în restaurant, reduceri de preț foarte atractive și activități de dezvoltare a creativității și îndemânării copiilor.

No comments:

Post a Comment

Comentarii