Thursday, May 17, 2012

Creaţii şi creaturi din hârtie

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ vă invită să vizitaţi expoziţia temporară “Creaţii şi Creaturi din hârtie“, 19 mai-2 iunie 2012.





Cu ocazia Nopţii Muzeelor, Muzeul Antipa vernisează expoziţia de origami “Creaţii şi Creaturi din hârtie" realizată de către Asociaţia De Origami România (ADOR). 
Această expoziţie poate fi vizitată gratuit între 19 mai-2 iunie în sala interactivă de la etaj

Expoziţia reuneşte lucrările a 40 de origamişti împătimiţi, din toate colţurile ţării (Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Slatina, Cluj, Bacău, Galaţi, Arad, Ploieşti, Sebeş, Craiova, Câmpulung Muscel), de toate vârstele (de la 12 la 50 de ani) şi din toate ariile profesionale (profesori, contabili, geografi, ingineri, piloţi, trezorieri, programatori, dar şi o mulţime de elevi). 

Modelele vor fi din cele mai diverse, de la origami clasic, realizat dintr-o singură foaie, la origami modular, format din sute şi sute de piese mai mici. Vizitatorii vor putea admira o cobră realizată dintr-o foaie a cărei dimensiune este de 33cmx990cm sau un model format din 940 de piese. 
În total expoziţia prezintă 150 de modele diferite, de complexitate medie, ridicată şi foarte ridicată, care cu siguranţă îi vor încânta şi, de ce nu, îi vor inspira pe vizitatori. 

Detalii proiect: www.antipa.ro

No comments:

Post a Comment

Comentarii