Monday, July 23, 2012

Zburdalnicie din poartă-n poartă

Satul copiilor, programe pentru familii cu copii mici în Muzeul Satului

Asociaţia De dragul artei lansează programele de educaţie creativă pentru familii cu copii de 2-6 ani în Muzeul Satului din Bucureşti, programe numite Zburdălnicie din poartă-n poartă. Astfel, în sezonul cald, în zilele de sfârşit de săptămână, copiii însoţilţi de părinţi vor fi invitaţi în muzeul în aer liber pentru a descoperi prin joc şi joacă gospodăriile. 

Se propun două tipuri de activităţi într-un singur program care durează o oră: 
- vizită interactivă în curtea unei gospodării şi 
- un atelier creativ în care copiii vor folosi materiale naturale întâlnite în spaţiul satului tradiţional.

Copiii vor fi mici Hänseli sau Greteli care îşi vor crea propriile trasee de la poarta mare maramureşeană spre una dintre clădirile din gospodăria Ieud. Cu faină, grâu sau pietricele, traseele lor vor duce la câte o şură, casă, grajd sau fâneaţă şi le vor descoperi funcţiunea prin asocierea cu un obiect sau prin răspunsul la o ghicitoare. Gospodăria cu unghere ascunse sau portiţe mobile, cu fântână şi fâneaţă se va lăsa descoperită natural de către copii prin jocuri de asociere, motricitate şi prin bucuria folosirii materialelor naturale. În partea de atelier, în funcţie de vârstă, se va testa echilibrul cumpenei propriei fântâni şi mobilitatea crenguţelor împletite ale gardului maramureşan.

Programele se desfăşoară după următorul orar:

· sâmbată, 28 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
· duminică, 29 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 3-4 ani
· sâmbată, 4 august, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
· duminică, 5 august, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
· sâmbată, 11 auust, ora 10.00, familii cu copii de 3-4 ani
· duminică, 12 august, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani

Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului.
Mai multe detatlii pe site-ul organizatorilor.

No comments:

Post a Comment

Comentarii