Wednesday, April 3, 2013

Ziua lui Păcală


Duminică, 7 aprilie 2013, are loc a doua ediţie a proiectului cultural “Păcală s-a născut român”, organizat de Clasa 1e şi Muzeul Satului, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi susţinut de Zurli Events.

Păcală, eroul snoavelor populare româneşti, este cunoscut pentru umorul şi isteţimea sa, dar mai ales pentru capacitatea de a face haz de necaz.
Păcală s-a născut în România şi se regaseste în fiecare dintre noi. De aceea, el vine în fiecare primăvară să ne reamintească ce înseamnă umorul românesc de calitate, muzica românească autentică, meşteşugurile si tradiţiile noastre străvechi.

Ziua lui Păcală se deschide la ora 10.00, iar la 10.30 are loc primul eveniment, spectacolul “Fata babei si fata moşului”, susţinut de actorii Teatrului Zurli, care vor pune in scenă o adaptare interactivă si plină de umor a poveştii clasice româneşti.

Între ora 12.00 si 13.30 au loc două momente de dans folcloric susţinute de Ansamblul Căluşarii din Vâlcele, jud. Olt si Ansamblul Doiniţa al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

La ora 13.30 işi face apariţia însuşi Păcală, care ne îndeamnă “Să glumim pe săturate, să ne veselim măi frate”, printr-un program de scenete ce redau perfect spiritul personajului.

La finalul zilei va avea loc un concurs de mesaje scrise pe uşa lui Păcală. Cele mai frumoase vor fi premiate.

Pe tot parcursul zilei, meşteri populari din diferite zone ale ţării vor susţine ateliere de încondeiat ouă modelaj în lut, felicitări, podoabe populare şi împletituri textile.

Păcală aşteaptă toţi românii la Muzeul Satului pe 7 aprilie, sa dovedim că Păcală e român!

No comments:

Post a Comment

Comentarii