Wednesday, July 17, 2013

Visul unei nopţi de vară... cu copii

Zurli momentan este în vacanţă până la toamnă, când vor reveni cu alte şi alte proiecte. Până atunci, ne anunţă un alt proiect interesant pentru copii. Iată mai jos anunţul primit de la ei:


La belle vie - femei şi idei organizează Şcoala de vară cu titlul Visul unei nopţi de vară.

O incursiune în lumea lui Shakespeare, făcută ba cu ochii închişi (în întâmpinarea viselor şi a inspiraţiei), ba cu ochii larg deschişi (de mirare şi de încântare).
Ne vom împrieteni, timp de o săptamână, cu Shakespeare şi cu personajele lui.
Vom construi soarele şi luna, vom confecţiona propriile noastre jucării-unicat: spiriduşi şi zâne bune(pe care le vom lua cu noi acasă).
Iar când va suna clopoţelul, la sfârşitul celor 5 zile de învăţătură prefăcută în joacă, le vom dărui părinţilor noştri o seară fermecată: un spectacol, cu noi toţi- capete de afiş.

Program zilnic:
8:30- întâlnire, echipare
8:30-9:00- înviorare (înviorarea se va face în natură, în părculeţul din vecinătatea Cafenelei)
9:00-9:30-curs de literatură: Shakespeare tălmăcit copiilor
9:30-10:30- curs de actorie
10:30-10:45- gustare
10:45- 11:45- curs de arte plastice
11:45-12:00- pauză
12:00-13:00- curs de construcţie de păpuşi
13:00- 13:30- concluziile zilei (discuţii, notiţe, schiţe în mini-jurnalul confecţionat chiar de noi)

În seara ultimei zile de şcoală (vineri, 26 iulie, ora 19:00), îi aşteptăm pe frăţiori şi verişori, pe părinţi şi pe bunici, pe vecini şi pe străini… la:

spectacolul: “Visul unei nopţi de vară”

cu demonstraţie de jocuri şi actorie, cu expoziţie de păpuşi şi scenografie. Din distribuţie vor face parte toţi absolvenţii Şcolii de vară.
În final, părinţii vor primi drept amintire fişa de evaluare a celor mici.
Daca părintii doresc, copiii pot face fotografii pt. a intra in bazele de date ale unor agenţii de casting din Bucureşti.

Perioada: luni, 22 iulie- vineri, 26 iulie 2013Vârsta recomandată: 5-12 ani (se pot face si excepţii, dupa o evaluare prealabilă a copilului)
Locaţie: Cafeneaua-librărie “La belle vie”, str. Andrei Mureşanu, nr. 27 (lângă Piaţa Dorobanţi)
Detalii şi rezervări: la tel.: 0723 90 70 91, 0723572274, sau pe adresa de e-mail: atelier@labellevie.ro

No comments:

Post a Comment

Comentarii