Saturday, August 10, 2013

Vacanţă De dragul artei

Asociaţia De dragul artei lansează un program special pentru petrecerea unei săptămâni întregi în cadrul Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" (Șos. Kiseleff, nr. 28), de luni până vineri, 19 – 23 august şi 26 – 30 august, între orele 10.00 şi 13.00, pentru familii cu copii de 4-6 ani: Vacanţă De dragul artei

În fiecare dintre zilele precizate, cei mici însoţiţi de părinți, bunici sau bone vor descoperi câte o gospodărie diferită, pretext pentru joacă şi învăţare relaxată, în aer liber. Poveşti şi snoave rostite cald şi expresiv, jocuri de tot felul cu obiecte, cuvinte, imagini şi sentimente, ateliere cu materiale diverse noi sau vechi şi folosind tehnici tradiţionale, totul într-un mediu autentic al satului românesc şi pentru o apropiere de acesta. La programe ne vom bucura de prezenţa unui invitat special, actriţa Nicoleta Rusu, care va fi povestitoare în câte o zi din fiecare saptămână de vacanţă!

La atelier copiii vor realiza diferite obiecte: trăistuţă numai bună de pus pe umăr, căsuţe şi căsoaie din lut şi armătură, colaj rotit cu seminţe diverse şi obiecte mici din lână împâslită.
Programările sunt absolut necesare și se fac la emailul: programari@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor).

Participarea este obligatorie în cele cinci zile consecutive ale Vacanţei. 
Perioadele in care se vor desfasura programele din cadrul proiectului Vacanța De dragul artei sunt :
19 – 23 august
26 – 30 august

Iată temele propuse:
1. Bine îi e omului la casa lui în Buzău
2. La cărat pietre de moară (pr)in Tulcea
3. Magaruși, semințe și oloi, în Alba te luăm cu noi!
4. Trăistuța mea de lână și de Prahova
5. Intră la apă în Sibiu!

Detalii pe www.dedragulartei.ro

No comments:

Post a Comment

Comentarii