Tuesday, October 29, 2013

Ceai cu aromă de sfaturi mămiceşti

Ca ieri eram mămica disperată că îi căzuse copilul în casă şi-i sângera gura! Şi-apoi când am descoperit bubiţele de varicelă pe piele... Sau când am refuzat tratamentul alopat pentru giardia şi am tratat copilul cu remedii homeopate... Pentru multe din lucrurile prin care am trecut, trec şi voi mai trece, ca mamă, mi-ar fi prins bine mai multe informaţii despre medicaţie şi prim ajutor.


Căci aceasta este tema următoarei întâlniri "La ceai cu mămici", la care B24Kids este partener media. Potrivit organizatorilor Go Big Events, întâlnirea va avea loc sâmbătă, pe data de 2 noiembrie, începând cu ora 10.00, despre un subiect extrem de important pentru copiii noştri, medicaţia şi primul ajutor. 

Mai ales în primul an de viaţă, când copilaşii sunt mici şi încă învaţă ce să facă şi mai ales cum să facă, când încep să mestece şi să mănânce alimente solide, încep să mearga sau mai bine zis sa alerge pentru ca nici un copil nu merge incet, riscul de a se inneca sau de a se lovi este destul de mare, si atunci este datoria noastra sa stim ce sa facem si cum sa reactionam in aceste situatii.

Alaturi de noi la aceasta intalnire, va fi Dr Iulia Tincu, medic specialist pediatrie, care ne va raspunde la intrebari si ne va ajuta cu sfaturi despre ce ar trebui sa facem in situatii de urgenta dar si despre medicatia copiilor in primul an de viata, despre prevenire vs tratare.

Asadar, va asteptam sambata, 2 Noiembrie, incepand cu ora 10.00, la Elefantelul curios, pentru a ne incepe weekend-ul impreuna intr-un cadru relaxant si plin de rasfat, cu dulciuri delicioase in cadrul candy bar-ului realizat de partenerii nostrii de la Tentatii dulci by Natalie si Dulapiorul cu Arome, intregit de aranjamentele de flori realizate de Magia Florilor. 
Pretul unui bilet este de 25 lei daca este achitat in avans si 35 lei achitat in ziua evenimentului, in baza caruia aveti o bautura inclusa si participarea la tombola mamicilor. 
Pentru confirmarea prezentei va asteptam cu un e-mail la oricare dintre adresele: ada@go-big.ro sau ioana@go-big.ro
Eveniment organizat de Go Big Events

No comments:

Post a Comment

Comentarii