Friday, January 24, 2014

Ateliere pentru copii la Fundaţia Calea Victoriei

Fundaţia Calea Victoriei vă aşteaptă în perioada ianuarie – februarie la ateliere pentru copii, unde joaca şi educaţia se împletesc armonios, făcând posibilă învăţarea cu plăcere. Potrivit unui comunicat de presă: Cursurile noastre pentru copii urmăresc dezvoltarea personală şi intelectuală a copiilor şi abordează o mulţime de subiecte interesante, legate de astronomie, actorie, pictură şi multe altele.

Din 25 ianuarie, astronomul Adrian Sonka ne aşteaptă la cursul Miraculosul cer înstelat – Atelier de Astronomie pentru copii (8-13 ani), unde vom parcurge o călătorie de milioane de ani lumină, spre galaxiile cele mai îndepartate ale Universului. Vor afla ce este o stea căzătoare, cum au apărut constelaţiile sau ce se întâmplă atunci când e eclipsă. Ultima şedinţă a cursului se va ţine la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”, unde copiii vor realiza propriile observaţii astronomice.

Ne întâlnim din 15 februarie cu actriţa Smaranda Caragea, alături de care vom face jocuri şi exerciţii relaxante şi amuzante specifice actoriei în cadrul Atelierului practic de Teatru pentru copii (7-12 ani). Vom dezvolta capacitatea copiilor de a reactiona spontan si corect in situatii impuse, le vom da sansa sa isi exprime personalitatea, vom stimula imaginatia si creativitatea si vom lucra exercitii de constientizare a sinelui, de introspectie si observare.

Şi pentru că pictura şi culorile sunt atât de iubite de către cei mici, din 15 februarie facem Primii paşi în artă: Atelier pentru copii (4-6 ani), alături de Petruţa Băniţă, artist plastic. Pe parcursul celor 5 intalniri, copiii se vor familiariza atat cu tehnici de desen si pictura, cat si cu alte tehnici plastice precum colajul, modelajul, sculptura. Fiecare atelier va oferi o alta experienta vizuala, o noua intalnire cu un material sau o tehnica artistica pe care la gradinita sau in scoala cei mici nu au ocazia sa o experimenteze.

La Fundaţia Calea Victoriei luam lectii de actorie, pictam si realizam observatii astronomice, facem exercitii de dictie, construim case cu povesti la Atelierul de Arhitectura pentru copii (7-12 ani) sau descoperim personaje indragite de copii precum Povestea celor trei muschetari si aventurile lor la curtea Regelui Soare (7-12 ani).

Programul complet al atelierelor noastre pentru copii poate fi consultat la: http://www.scoaladeartesimaniere.ro/2012/program-cursuri-evenimente-pentru-copii/

Mai multe detalii puteti gasi pe site-ul nostru pentru copii: http://www.scoaladeartesimaniere.ro/ sau ne puteti suna la mobil: 0723 167 892 si telefon fix: 021-321.30.22.

Pentru inscrieri si informatii ne puteti scrie la contact@victoriei.ro

No comments:

Post a Comment

Comentarii