Thursday, January 30, 2014

La ceai cu mămici - Naşte cum simţi


Naşte cum simţi - acesta este subiectul următoarei întâlniri, dar şi numele partenerilor alături de care va fi organizată această întâlnire

Naste cum simti este un centru de pregătire prenatală, un loc unde viitoarele mămici se pot informa asupra tuturor aspectelor vieţii de mamă începând de la naştere şi până la creşterea copilului prin cursurile de parenting pe care le organizează. Alături de noi la întâlnire va fi Irina Popescu, împreună cu experienţa ei despre atât de multe naşteri, unde a fost alături de mămici prin pregătirea ei de moaşă, prietenă la nşstere (doula), dar şi consilier în alăptare.

Surpriza acestui eveniment este că invitaţii speciali de la această întâlnire vor fi chiar mămicile băutoare de ceai, mămici cu experienţe de naştere extrem de diferite, atât prin metoda folosită, cât şi prin durata travaliului sau a condiţiilor (acasă sau la spital, natural în apa sau prin cezariană, cu epidurală sau fără, cu travaliu lung sau scurt), mămici pe ai căror copii îi cunoaştem atât de bine, dar nu şi experienţele venirii lor pe lume.

Aşa că organizatorii evenimentelor La ceai cu mămici, Go Big Events, vă aşteaptă pe 8 februarie, tot de la ora 10.00, tot la Elefantelul Curios (Bd. Ctin Brâncoveanu nr. 7D), alături de prieteni vechi şi noi, şi cu noi suprize:
- orice mămica cu bebe în burtică va primi un cadou surpriză din partea La Ceai cu Mamici
- pentru mămicile ce vin însoţite de o altă prietenă (aflată la prima ediţie) avem o reducere de 10 lei la plata biletului
- iar pentru mămicile loiale, fiecare a 5-a participare este gratuită

În rest, totul rămâne aşa cum v-am obişnuit, candy bar delicios, flori înmiresmate de la Miresme Colorate, poze realizate de Diana Damalan & Camelia Stefanescu Photography, multă emoţie.

Înscrierile se pot face pe adresa ioana@go-big.ro.
Biletul de participare este 25 lei daca este achitat inainte de eveniment prin transfer bancar, sau 35 lei in ziua evenimentului.
CONTURI:
RO16 BREL 0002 0007 6730 0100 - LIBRA BANK (pentru plata la casieria bancii) sau
RO16 INGB 0000 9999 0387 1990 - ING BANK (pentru plata prin transfer bancar)
In baza biletului fiecare mamica va beneficia de o bautura si va participa la tombola mamicilor cu premii de la partenerii nostri.

No comments:

Post a Comment

Comentarii