Thursday, July 2, 2015

Atelier de emoţii la Institutul pentru fericire


Cu toţii ne naştem “echipaţi” cu butoane emoţionale. Când ne sunt apăsate de evenimentele şi oamenii din jur, butoanele ne fac să simţim o mulţime de emoţii, de la dragoste, fericire, entuziasm, surpriză, bucurie şi curaj la frică, furie, ruşine, gelozie şi tristeţe.

Chiar dacă sunt ale noastre şi este normal să le avem, emoţiile ne pot lua adesea prin surprindere, ne pot părea străine şi ne pot face să ne comportăm nepotrivit. Dacă ne împrietenim însă de mici cu emoţiile noastre, ne devine foarte uşor să le acceptăm, atunci când apar, să înţelegem ce le-a provocat şi să le exprimăm corect.

Institutul pentru Fericire îi invită pe copiii între 6 şi 12 ani la un atelier de împrietenire cu emoţiile, unde vor învăţa să-şi recunoască emoţiile, să le înţeleagă cauzele şi consecinţele, să le exprime corect şi să le gestioneze cu succes.

Copiii vor intra în lumea emoţiilor prin intermediul poveştii, îşi vor descoperi propriile emoţii prin jocuri de rol, vor învăţa să recunoască şi să eticheteze corect emoţiile cu ajutorul unei recuzite colorate şi vor afla ce este un Emometru. În plus, cei mici se vor relaxa aplicând câteva tehnici simple de respiraţie şi vor umple borcane cu sclipici, care să-i ajute să-şi calmeze emoţiile puternice.

Împrieteniţi astfel cu emoţiile lor, copiii vor deveni mai atenţi la ce simt, îşi vor dezvolta empatia conştientizând efectele propriilor acţiuni şi vor afla cum îşi pot îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi.

Atelierul este susţinut de Georgiana Sfârlea, sociolog şi formator acreditat, cu o experienţă de peste nouă ani petrecuţi în preajma copiilor. A fost realizator la Radio Itsy Bitsy şi Radio România Junior, a coordonat ateliere pentru copii la Creative Arts, iar în prezent este trainer Mind Lab în grădiniţele din Bucureşti.

Atelierul se va desfăşura la Institutul pentru Fericire (Bd. Dacia, nr. 14) joi, 9 iulie, între orele 19.00-21.00, şi sâmbătă, 11 iulie, între orele 11.00-13.00. Costul participării este de 50 de lei/ copil şi include o gustare din fructe şi materialele necesare activităţii de bricolaj.

Înscrierile se fac online, accesând www.ipf.ro/evenimente/atelier-copii-imprietenirea-cu-emotiile.

No comments:

Post a Comment

Comentarii