Tuesday, July 26, 2016

B24Kids - "The Most Sociable Mom Blogger". NUK împlineşte 60 de ani


La conferinţa Social Media for Parents 2016, de săptămâna trecută, ediţia a patra, au avut loc multe "evenimente în evenimentul principal". Unul dintre acestea a fost faptul că NUK România a descăşurat o frumoasă campanie, orchestrată de Creative Ideas, în care toţi bloggerii prezenţi au fost premiaţi cu o diplomă per-so-na-li-za-tă. Aţi auzit bine! Cineva a intrat pe fiecare site-blog în parte şi a ales acel ceva distinctiv pe care să-l scrie pe diplomă - la fiecare altceva! Jos pălăria pentru profesionalism!

Eu, de la B24Kids, am primit diploma cu "The Most Sociable Mom Blogger". 

Premiile acestea vin din faptul că NUK România recunoaşte grija, atenţia şi afecţiunea pe care părinţii o oferă celor mici, dar şi dorinţa de a veni în sprijinul celorlalţi părinţi cu sfaturi din propria experienţă, atunci când aceşti părinţi se întâmplă să fie şi bloggeri, să aibă şi responsabilitatea de a face parte dintr-o astfel de comunitate.

Potrivit unor informaţii transmise de Nuk România, fie că vorbim despre hrană sau igienă, cei mici au nevoie de îngrijire specială și protecție, iar aceste aspecte se învață treptat și necesită ajutor. Alimentația are un rol cheie în asigurarea unei sănătăți de fier pentru copil, în special în primul an de viață. Nevoile nutriționale ale unui bebeluș sunt unice, diferite față de cele ale unui adult și chiar de cele ale celorlalți copii, de aceea necesită atenție sporită din partea părinților. Sănătatea bebelușului tău este influențată de asemenea și de igienă, un aspect la care părinții trebuie să fie atenți încă din prima zi de viață a celui mic. De la igiena bebelușului și până la igiena personală a tuturor celor care intră în contact cu el, părinții sunt cei care trebuie să se îngrijească în permanență de curățarea corectă și de protecția celui mic.

De 60 de ani, NUK vine în ajutorul părinților cu produsele necesare pentru o bună creștere și dezvoltare. Utilizate și îndrăgite de mămici și bebeluși din peste 110 de ţări și de pe 5 continente, produsele Nuk sprijină și promovează dezvoltarea naturală a bebelușilor prin crearea unor produse îndreptate optim către nevoile acestora.

Detalii mai puteţi găsi pe www.nuk.ro şi pe www.facebook.com/NUK.Romania

No comments:

Post a Comment

Comentarii