Tuesday, December 13, 2016

Cărţile Otiliei încep să apară la Humanitas



Despre Otilia Mantelers nu cred că mai trebuie să vă povestesc eu acum aici. Toţi părinţii ştiu că este expert în parenting. Pe mine, personal, m-a învăţat extrem de multe lucruri în relaţia cu copiii mei - începând de la gestionarea relaţiei dintre copiii mei (vezi cursul ei despre "Gelozia între fraţi"), până la susţinerea încrederii în sine a copiilor (vezi conferinţa "Stima de sine", de unde am transmis în direct live text aici), şi ajungând la relaţia de cuplu şi cum influenţează ea dezvoltarea armonioasă a copiilor (vezi conferinţele împreună cu Gaspar Gyorgy, despre care am scris aici, aici şi aici, şi aici).

Iată că acum Otilia îşi aşterne în scris poveştile vindecătoare şi coordonează o colecţie de cărţi pentru copii, care-i va purta numele.

Redăm mai departe informaţiile "oficiale":

Editura Humanitas vă invită la Librăria Humanitas de la Cişmigiu sâmbătă, 17 decembrie, ora 14, la evenimentul prilejuit de lansarea colecţiei pentru copii „Cărţile Otiliei“.

Editura Humanitas este bine-cunoscută publicului şi pentru colecţiile de carte destinate copiilor. În ultimii 20 de ani, peste 400.000 de exemplare, cărţi clasice, ilustrate, nume faimoase din literatura universală şi mari scriitori români (Neagu Djuvara, Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Gellu Naum), precum şi audiobook-uri de colecţie au ajuns în bibliotecile celor mici.

Noul proiect editorial coordonat de Otilia Mantelers, expert în parenting, va conţine cărţi din literatura clasică şi contemporană, scrise şi ilustrate de autori români şi străini, cărţi alese special pentru a forma gustul pentru lectură şi frumos, dar mai ales pentru a-i ajuta pe cei mici să se descopere şi să descopere lumea din jur.

Lansarea va fi urmată de o lectură în avanpremieră din prima carte a colecţiei: Jojo nu vrea să doarmă. Cele mai frumoase povestiri vindecătoare de Otilia Mantelers.
Invitaţi: Otilia Mantelers şi Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas.
Atelierul pentru copii este pregatit de însuşi Moş Crăciun.

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervari prealabile pe adresele
alice.ene@humanitas.ro şi filipsim@yahoo.com

No comments:

Post a Comment

Comentarii