Thursday, February 2, 2017

Lecturi pasionante pentru liceu


Şi dacă tot am scris despre o broşură recent lansată, care promovează lectura în familie, să nu trecem cu vederea şi să salutăm apariţia unei alte lucrări, de data aceasta, pentru liceeni: 

Lecturi pasionante pentru liceu

Căci dacă unui copil îi pot citi părinţii, iar un pre-adolescent începe să citească singur, cea mai provocatoare perioadă pentru a citi (sau nu), pentru a alege ce să citim şi ce nu, mi se pare perioada de plină adolescenţă: liceul. Să mai fie şi pasionant cititul la vârsta asta, e deja un vis frumos.

Cu atât mai lăudabilă găsesc că este iniţiativa domnilor Adrian Săvoiu şi Florin Ioniţă, cei care semnează îngrijirea şi selecţia textelor din volumul de faţă.

Potrivit descrierii Cartepedia, lucrarea este concepută special pentru liceeni, mai ales pentru cei aflați în clasa a IX-a. Antologia de față pledează pentru cultivarea gustului literar și a plăcerii de a citi, propunând 40 de lecturi pasionante și atractive, atât din literatura română, cât și din cea universală, capabile sa captiveze adolescentul de astăzi. Textele selectate ilustreză convingător diversitatea de abordare a unor teme cardinale, subliniind astfel bogăția de stiluri și de perspective care fac deliciul lecturii, la orice vârstă.

Lucrarea a apărut la editura Art Educaţional, în decembrie 2016, are 300 de pagini, şi se poate comanda şi online.

Să mai precizez cu mândrie că dl Adrian Săvoiu mi-a pus limba română în mână, fiind profesorul meu de limba română şi îndrumătorul (dirigintele clasei) în gimnaziu. De-atunci (de când am terminat gimnaziul, în 1990) domnia sa predă limba română liceenilor de la Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti. 

Şi să mai spun că abia aştept să descopăr şi eu textele cuprinse în antologie!
Domnule profesor, nu promit să fac şi analiză literară pe texte, din simplul motiv că nu mai pot să ţin pasul cu tipul de analiză care se cere în ziua de azi: tehnică, cu paragrafe fixe şi număr de rânduri clar delimitate. 
(sau poate am eu o percepţie deformată de demonstraţiile - de operă literară, de operă lirică, de naraţiune şi pastel - pe care deja le învaţă fii-mea din clasa a V-a, de o manieră... aproape matematică: definiţie, opinie, argumente, concluzie, fără pic de suflet, că nu e nevoie!)

No comments:

Post a Comment

Comentarii