Saturday, March 11, 2017

Concurs Musica Mundi, organizat de Boem Club

Boem Club anunţă că, datorită numărului foarte mare de solicitări, înscrierile la Concursul Naţional de Pian Musica Mundi se prelungesc până pe 20 martie 2017.

Concursul Naţional de Pian „Musica Mundi” va avea loc în perioada 31 Martie – 2 Aprilie 2017, la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română din Bucureşti. 

Concurent Musica Mundi
Potrivit organizatorilor, Musica Mundi este cel mai mare concurs dedicat pianiştilor profesionişti şi amatori, un eveniment de anvergură în lumea muzicală, atât prin calitatea şi consistenţa premiilor, a interpreţilor, ca şi a numărului de participanţi. La acest eveniment aşteptăm peste 200 de concurenţi, circa 500 de persoane în public pe durata întregului concert, peste 20 de parteneri media, precum şi parteneri business care susţin domeniul muzical şi dezvoltarea artei în România.

Competiţia este organizată de Şcoala de Muzică Boem Club în parteneriat cu Boem Club Pianos, magazin de piane şi pianine acustice, iar în cadrul evenimentului se vor acorda ca premiu 2 pianine acustice în valoare totală de 8.000 euro. Astfel, premiul cel mare pentru categoria amatori va fi o pianină acustică în valoare de 3.000 euro, iar la categoria profesionişti, câştigătorul marelui premiu va primi o pianină acustică marca Perzina, în valoare de 5.000 euro.

Pe langa acestea, participanţii vor putea câştiga premii surpriză, diplome şi medalii. Juriul concursului va fi format din personalităţi din domeniul pianului, muzicieni, experţi în domeniu şi profesori de pian.

Cea de-a IV-a ediţie a Concursului Naţional de Pian  Musica Mundi se va desfăşura la nivel naţional şi va fi împărţită în două secţiuni mari: concursul de amatori, la care se pot înscrie copii şi tineri cu vârste între 4 şi 18 ani, care studiază pianul în particular, şi concursul de profesionişti, la care sunt aşteptaţi să se înscrie copii şi tineri cu vârste între 7 şi 18 ani, care studiază pianul în şcoli şi în licee de muzică de stat.

Concursul Naţional de Pian Musica Mundi îşi propune să sprijine dezvoltarea muzicală în România şi arta pianistică, încurajând cât mai mulţi copii şi tineri în aprofundarea muzicii şi în iniţierea, dezvoltarea sau aprofundarea tainei pianului; fiind un instrument armonic complex, studiul pianului presupune din partea tinerilor interpreţi studiu individual intens, consecvenţă, răbdare şi voinţă, dezvoltându-le în acelaşi timp abilităţile cognitive, senzitiv-motrice şi creative artistice. Ne propunem să recompensăm talentele pianistice din România, la acest concurs participând cei mai talentaţi copii din şcolile şi liceele de muzică din ţară care studiază pianul de plăcere sau de performanţă.

Curs de formare profesională

Concurs Musica Mundi Boem Club

Tot în cadrul concursului se va organiza în paralel un curs de formare profesională adresat profesorilor de pian din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Cursul are ca temă „Rezonanţa între instrument şi suflet” şi are scopul de a le oferi participanţilor posibilitatea de a dobândi informaţii despre problematica inteligenţelor multiple, psihologia creativităţii, emoţiile şi managementul eficient al emoţiilor, precum şi despre aspectele socio-emoţionale implicate în învăţare şi performanţă.

Premiant concurs Musica Mundi
Cursul de formare se va desfăşura în fiecare din cele două zile (1- 2 Aprilie), în intervalul orar 14:00- 17:00, şi va fi sustţnut de către Adina TATU, membru al Colegiului Psihologilor din România, Profesor formator, Profesor metodist.

La finalul cursului se vor acorda diplome de participare. Participarea la curs este gratuită. Înscrierile la curs se pot face pe adresele: denisa.petrean@boemclub.ro sau tecla.radulescu@boemclub.ro

Înscrierile la Concursul Naţional de Pian „Musica Mundi” se pot face aşadar până pe data de 20 martie 2017, la persoana de contact pentru înscrieri la Concursul Naţional de Pian Musica Mundi:
Denisa Petrean, Specialist PR
E-mail: denisa.petrean@boemclub.ro Telefon: 0768.300.396
Regulamentul Concursului poate fi accesat la link-ul: http://boemclub.ro/regulament-2017-concursul-national-de-pian-musica-mundi/
La link-urile de mai jos puteti accesa informatii despre editiile anterioare ale Concursului Musica Mundi:
http://boemclub.ro/concurs-musica-mundi-2015/
http://boemclub.ro/concurs-musica-mundi-2014/
http://boemclub.ro/concurs-musica-mundi-2013/

B24Kids este partener media la acest eveniment.

Premianţi Musica Mundi

No comments:

Post a Comment

Comentarii