BOOKerini, Tîrg Internațional de Carte pentru Copii la București, în octombrie



BOOKerini, The Bucharest International Children's Book Fair
Prima ediție, 6/8 octombrie 2017, la Cărturești Verona
organizat de Asociația Cîte-n Lună și-n Mansardă
cu susținerea Administrației Fondului Cultural Național

Dacă urmăriți ”Ghidul pozneț de cultură” (și chiar dacă nu urmăriți), aflați că echipa editorială a revistei pentru copii se ocupă și de organizarea târgului internațional de carte pentru copii BOOKerini, aflat în această toamnă la prima ediție.

Pe durata a trei zile (6-8 octombrie), la Cărturești Verona, organizatorii aduc în centrul atenției literatura pentru copii și creează o platformă creativă și de discuții cu autorii, ilustratorii, editorii, precum și operatorii culturali și educaționali. Se urmărește promovarea calității în literatura pentru copii și, în special, încurajarea producției artistice autohtone.

Valentina Bâcu, Project Manager BOOKerini, spune:
”Conceptul care stă la baza primei ediții este de a-i împrieteni pe micii cititori cu personajele-copii din cărți. De aici sau de oriunde, de acum sau din timpuri de demult, personajele din poveste fac parte din copilăriile tuturor, le fac mai frumoase, pregătindu-i pe cititori pentru Viață”.

Astfel, publicul va avea ocazia să facă o plimbare printr-o expoziție unică alături de personajele preferate. Designul expoziției va fi realizat de o echipă de ilustratori și arhitecți cu experiență în organizarea standului României la târgurile internaționale de carte pentru copii, iar selecția titlurilor va aparține unui grup profesionist, format din autori și artiști apreciați. Componenta interactivă este foarte importantă, de aceea publicul va fi invitat să participe la ateliere și la discuții cu realizatorii personajelor din povești. Se propune astfel trecerea de la starea pasivă a lecturii, la una activă, de înţelegere profundă şi asumată a poveştii şi a personajelor.

Literatura pentru copii este esențială în modelarea personalității cititorilor. Copiii ascultă povești încă de la cele mai fragede vîrste. Dragostea pentru cărți și literatură crește odată cu cititul și trebuie încurajată de la cele mai fragede vîrste. Dar cărțile sunt în strînsă concurență cu ale activități distractive pe măsură ce copiii cresc, iar obiceiul de a citi cu părinții începe să pălească.

Coordonatorii BOOKerini oferă o sugestie pentru a menține treaz interesul copiilor pentru lectură: crearea unui context favorabil în care copiii să se întîlnească cu creatorii de carte. Printre dificultățile în păstrarea viu al interesului copiilor pentru lectură se numără lipsa interacțiunii copiilor cu creatorii cărților, scriitori și ilustratori. În ultimii 10 ani, piața românească de carte s-a diversificat atît din punct de vedere grafic, cît și tematic. Dat fiind acest lucru, organizatorii BOOKerinii cred în importanța unui Tîrg Internațional de Carte pentru Copiii la București, în cadrul căruia toți cei implicați activ în realizarea cărților să aibă oportunitatea să se cunoască, să-și facă cunoscută munca și să interacționeze cu tinerii cititori.

BOOKerinii se adresează în principal (dar nu numai) copiilor cu vîrste cuprinse între 6 și 12 ani care citesc singuri și deja încep să aibă preferințe beletristice.

Comments