Monday, September 4, 2017

Cinci minute de răgaz, pentru copii și părinți


Editura Cartea Copiilor lansează „Cinci minute de răgaz”, semnată de autoarea şi ilustratoarea britanică Jill Murphy. Aceasta este prima carte pe care editura o traduce din portofoliul scriitoarei Jill Murphy. Noua apariţie editorială abordează un subiect important: cum îi facem pe copii să înțeleagă faptul că părinții au dreptul ca uneori să fie obosiți, să-și piardă răbdarea sau să nu aibă chef de joacă.

Potrivit informațiilor oferite de reprezantanții editurii Cartea Copiilor, lucrarea o aduce în centrul atenţiei pe doamna Trompă, mămică a trei copii, care vrea câteva minute de răgaz... singură. Baia e pregătită, fierbinte și cu multă spumă. Alături, o ceașcă de ceai, pâine prăjită și gem. Cine poate rezista unui asemenea răsfăț? Cei trei copii ai familiei Trompă sigur nu!

Deși pare o poveste simplă, spusă pe un ton relaxat și învăluită în mult umor, „Cinci minute de răgaz” (Five Minutes Peace) reuşeşte să explice celor mici că este normal să existe şi perioade când părinţii lor nu sunt odihniţi, nu mai au răbdare sau şi-ar dori să rămână singuri cu propriile gânduri. Cu alte cuvinte, un părinte are voie să nu fie perfect, iar asta nu înseamnă că nu este un părinte bun.

Jill Murphy (n. 1949, Londra) este o autoare și ilustratoare de cărți pentru copii din Anglia. A devenit cunoscută datorită seriei de cărți cu familia Trompă (The Large Family), în care cu imaginație, subtilitate și foarte mult umor descrie viața de zi cu zi a membrilor unei familii obișnuite cu care se pot identifica nu numai copiii, ci și părinții.

Cartea „Cinci minute de răgaz” este recomandată copiilor între 2 şi 7 ani și este disponibilă pe site-ul editurii (www.carteacopiilor.ro) la prețul de 29 lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este antologia „Poezii din copilărie”.




No comments:

Post a Comment

Comentarii