Wednesday, February 28, 2018

Poftiți în Orășelul lui Sunny

Dragonul Sunny, gazda activităților pentru copii de la Sun Plaza, a pregătit pentru acest an experiențe interactive inedite pentru micii săi prieteni, care se vor distra pe cinste, dar vor și învăța lucruri importante și folositoare. În Orășelul lui Sunny, copiii se vor putea transforma în medici, profesori, polițiști, vânzători sau coafeze, jucând cu seriozitate aceste roluri - potrivit unui comunicat de presă.

Orășelul lui Sunny va fi inaugurat pe 3 martie la 16.30 în Sun Plaza, unde remodelarea centrului comercial se apropie de sfârșit. Dacă până acum, Sun Plaza a fost destinație de senzație, acum vorbim de un nou nivel de senzație, iar Sunny este senzațional de încântat!

Sunny însuși va deschide porțile orășelului său, care este replica unei metropole, la o scară redusă, cu toate clădirile reprezentative: spital, școală, bancă, poliție, coafor, supermarket. În cadrul activităților tematice, cei mici au ocazia să își asume roluri și să simuleze diferite meserii, sub îndrumarea unui personal profesionist, bine pregătit. Așadar, distracția este dublată de educație. Copiii își însușesc cunoștințe și abilități, își dezvoltă vocabularul, creativitatea, capacitatea organizatorică, gândirea critică, încrederea în forțele proprii, dar și avantajele muncii în echipă. Conceptul este potrivit copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

Week-end-ul 3-4 martie va fi dedicat profesiei de medic și promovării unui stil de viață sănătos. Astfel, sâmbătă între orele 17.00-20.00 și duminică între orele 11.00-15.00, serii de câte 15 copii vor îmbrăca halate albe și, timp de 25 de minute, se vor juca ”de-a doctorul”. Folosind o mini trusă medicală, cei mici vor consulta o păpușă (primind cu acest prilej noțiuni de anatomie), vor învăța să folosească termometrul și stetoscopul, să execute diverse tipuri de bandaje, să facă injecții și să verifice reflexele cu ciocănelul. În afara noțiunilor pe care cei mici și le vor însuși în joacă, această experiență îi va ajuta să-și depășească frica instinctivă de doctor și să câștige încredere în personalul medical. La sfârșitul sesiunilor, toți participanții vor primi stickere-ecuson inscripționate, pentru a dovedi că au îndeplinit cu succes misiunea unui medic.

Orășelul lui Sunny va fi la etajul 1 din Sun Plaza.

La următoarea activitate tematică din ”Orășelul lui Sunny” copiii vor putea descoperi, în joacă, desigur, ce înseamnă să fii polițist.

Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook aici și pe site-ul complexului comercial aici.

No comments:

Post a Comment

Comentarii