Tuesday, March 13, 2018

Spectacol de teatru accesibil nevăzătorilor

 Vineri, 16 martie, ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Excelsior, spectacolul INTERZIS SUB 18 ANI va putea fi urmărit într-o reprezentație specială, accesibiliă și persoanelor cu deficiențe vizuale. Aceasta face parte din programul socio-umanitar Și noi vedem teatru, pe care Teatrul Excelsior l-a demarat anul trecut cu sprijinul Primăriei Municipiului București. Programul se derulează lunar și are ca scop accesibilizarea spectacolelor aflate în repertoriul instituției adaptându-le orizontului de receptare specific persoanelor cu deficiențe de văz – o categorie de public care nu beneficiază de o ofertă culturală adecvată nevoilor sale, potrivit unui comunicat din partea Teatrului Excelsior.

Fiecare dintre spectacolele astfel accesibilizate începe cu un traseu ghidat, pe parcursul căruia publicul cu deficiențe vizuale are ocazia de a se familiariza cu elementele spațiului de joc, descoperind totodată detalii definitorii pentru universul piesei cu ajutorul simțului tactil și al explicațiilor primite din partea personalului teatrului. Odată trasată această „hartă” imaginară, participanții primesc câte o pereche de căști prin intermediul cărora un narator descrie în timp real momentele desfășurării scenice a poveștii. Spectacolul devine astfel o călătorie senzorială revelatoare atât pentru persoanele nevăzătoare, cât și pentru spectatorii obișnuiți.


INTERZIS SUB 18 ANI este spectacolul unei confruntări-elastic. De o parte sunt copiii care vor să decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor lor decizii, de cealaltă parte sunt părinţii care trăiesc între semi-maturizare, absenţă temporară și hiper-implicare în viaţa copiilor. Copii căutându-și bezmetic un sens și părinţii care le vor tot binele din lume. Doar că, uneori, „binele” îi încurcă pe toţi. Fiecare devine captiv într-un cerc de angoase apăsătoare. - Mihaela Michailov

INTERZIS SUB 18 ANI
de Mihaela Michailov
Distribuția:
Lulu – Iulia Samson
Mona – Andreea Șovan / Teodora Daiana Păcurar
Edi – Ion Bechet
Mama lui Lulu – Raluca Botez
Regia: Lenuş-Teodora Moraru
Scenografia: Gelu Rîşca
Ilustrația muzicală: The Kryptonite Sparks
Durata spectacolului: 1 h 30 min
Recomandare de vârstă: 14+

No comments:

Post a Comment

Comentarii