Succesul şcolar se croieşte în anii grădiniţei

De ce să mă fi dus eu la atelierul Oanei Moraru @ Vocea Părinţilor pe tema "Copiii sub 6 ani", mă-ntrebaţi, de vreme ce copiii mei au 9 şi, respectiv, 11 ani?

Păi să vă spun de ce: Pe de o parte, pentru a culege informaţii pentru voi, cititorii B24Kids cu copii mai mici de 6 ani. Deci, în calitate de partener media, reprezentând B24Kids. Mă onorează propunerea venită de la Vocea Părinţilor by Oana Moraru, via Ana Nicolescu, aka Mămica urbană, şi le mulţumesc aici public!

Dacă nu aţi citit deja, puteţi citi aici interviul B24Kids cu Oana Moraru, publicat săptămâna trecută. Dar probabil că l-aţi citit deja, aşa îmi spun mie cifrele de trafic :) Recitiţi şi aprofundaţi, şi/sau completaţi informaţiile cu cele de mai jos, culese chiar sâmbătă, 26 noiembrie, la atelier.

Pe de altă parte, atelierul mi-a confirmat, printre altele, că primii 6 ani sunt temelia succesului şcolar. Fetele mele sunt deja la şcoală, iar una din ele chiar la gimnaziu, aşadar cred că pot privi înapoi, cumva în retrospectivă, şi pot spune unde şi ce am făcut (bine, rău) sau nu, eu sau educatoarele lor. Pot vedea şi din această perspectivă că un elev de clasa a III-a ştie cum să alcătuiască o compunere, înlănţuind cuvinte şi idei, dacă a învăţat să înlănţuiască mărgele pe o sfoară, când era la grădiniţă. Dar să nu anticipăm - voi relata aceste "determinări cauzale" mai pe larg în cele ce urmează. Şi urmează... un articol lung! :)


Oana Moraru a început prelegerea sa de aproape o zi - şi aş mai fi stat s-o ascult încă pe-atât! - cu expunerea scopului, a ideii pentru care ea doreşte să împărtăşească din vasta sa experienţă ca formator de copii şi părinţi, de toate vârstele, în calitate de mentor educaţional cu 20 de ani de experienţă şi manager al şcolii Helikon.

În lumea asta mare, în care îi creştem atât de diferit pe copii (vezi documentarul Babies, de pe youtube, vă las linkul la finalul articolului), intenţia noastră e să ne definim calea în România, undeva între cel două extreme: pe de o parte, un sistem de învăţământ care pune presiune pe copil, cu teme multe, cu grădiniţe care s-au cam academizat, iar unele din ele au doar măsuţe de lucru, nu şi zone de joacă şi curte de alergat, etc, şi pe de altă parte, oameni care şi-au declarat neputinţa şi au polarizat idealul ca cel mic să fie lăsat liber, iar noi suntem supuşi voinţei lui, etc.

Prima parte a evenimentului a lansat invitaţia la întoarcerea către sine, înainte de a ne uita în exteriorul nostru. Am înţeles că fiecare dintre noi este o poveste. Iar totul porneşte din copilărie. Că trebuie să ne rezolvăm "issue"-urile noastre, fiecare pentru el, înainte de orice. Aici poate ar trebui tras un semnal de alarmă, după părerea mea, ca toţi cei care doresc sau nu să fie vreodată părinţi să îşi rezolve înainte de orice relaţia cu ei înşişi, povestea lor, să-şi înţeleagă şi să-şi accepte trecutul, prezentul, povestea de viaţă.
Fiecare dintre noi este o poveste. O poveste plină de cuvinte, de acţiune, de dramă. O poveste care începe să curgă cu un ritm anume, cu propriile teme dominante, cu reveniri şi căderi, cu secvenţe preferate sau de evitat - cu o anumită structură, logică, tensiune - deci, o naraţiune care tinde să devină, pentru fiecare dintre noi, MODELUL vieţii noastre. (...) Din copilărie se naşte totul: felul în care învăţăm, felul în care învăţăm să nu învăţăm, felul în care iubim, ne înfuriem, măsura în care invidiem, ajutăm, modul în care căutăm apreciere, nevoia de a ne conforma sau de a face pe plac celorlalţi, capacitatea de a merge înainte sau de a fugi de obstcole, credinţa în Dumnezeu, sentimentul propriei identităţi, relaţia cu celălalt, încrederea, abandonul, disperarea, speranţa, voinţa, scopul etc. Cele mai importante întrebări se nasc şi primesc răspuns în copilărie. Cu toate acestea, când copiii le pun în cuvinte, lucrul la care se uită când părinţii formulează un răspuns sau altul nu sunt cuvintele, nici logica ori raţiunea lor.
În fapt, copiii absorb felul în care noi reprezentăm aceste răspunsuri în corpul şi în emoţiile noastre - înţelegerea LOR se orientează către felul în care NOI trăim aceste răspunsuri.
(din Ghidul pentru părinţi şi educatori, de Oana Moraru, acest text tradus şi adaptat după Dr. Shefali Tsabary, psihoterapeut şi expert parenting - The Conscious Parent)

Oana Moraru ne-a invitat să ne gândim la importanţa modului în care punem fundaţia în dezvoltarea copiilor noştri, dar şi la noi înşine - la măsura în care ceea ce transmitem generaţiilor tinere vine din prezentul şi conştientul nostru sau din mecanisme reflexe, regurgitate, practic, din trecutul nostru şi transmise fără discernământ mai departe?

În ce măsură s-a schimbat astăzi paradigma parentingului? Părinţii noştri aveau urgenţe materiale, noi - spirituale, pentru copiii noştri. Pentru o vreme a funcţionat supunerea. Astăzi - intimitatea şi conectarea.

"Schema" obişnuită la noi (şi în acelaşi timp, o paradigmă a eşecului) este:
lipsă - anxietate - control
Acest mecanism ne ghidează viaţa ca naţie. Ne apropiem de copiii noştri ca de nişte obiecte care trebuie aranjate, bibilite etc. pentru fiecare dintre noi.
Prima reacţie - că îi lipseşte ceva copilului meu. A doua reacţie - că poate nu sunt un părinte suficient de bun. A treia reacţie - intru în el numai ca să mă împlinească pe mine, ca să îmi împlinească contractul.

Oana Moraru afirmă: Copiii devin ceea ce arată emoţiile noastre.Adică, toţi copiii sub 6 ani sunt perfect echipaţi să-ţi citească pulsul, chimia, încordarea... toate reacţiile emoţionale ale părintelui. Pentru că până la 6 ani nu s-a dezvoltat cortexul prefrontal la copii. Ei scanează energia omului (ca nişte extratereştri, glumeşte Oana Moraru).

Creşterea unui copil este asemenea unui dans în care co-creăm, în care ne transformăm amândoi partenerii dansului, copi şi părinte depotrivă, odată ce păşim în dans.

Pe de altă parte, a fost expusă ideea puterii unei catedrale: ţine spaţiul pentru copilul tău. Adică - ai încredere în el. Fără nicio agendă ascunsă! Fără emoţii personale. Cu sinceritate. Orice tip de parenting care-ţi spune ce să faci şi cum să faci, ce trucuri să aplici ca să obţii cooperarea copilului, în cele din urmă eşuează, frustrează şi produc multe noi anxietăţi. Singurul mod care are succes, în opinia Oanei Moraru, este cel care induce starea de echilibru, care dă încredere.

Puterea intenţiilor este pură - asemenea gestului de a ne lua un pahar cu apă. Ce ne lipseşte nouă ca să-i creştem pe copii bine? Ne lipseşte puritatea, intenţia aia pură. Noi ne creem obstacole, frici de tot felul şi condiţionări culturale, anxietăţi că ceva poate nu va merge bine. Momentul acela de înălţare sufletească care te ridică spre succes e acela în care cineva sincer (de preferat părintele, mami şi tati) îţi spune asta, vede asta în tine, fără vreo agendă.

Există şi acei "late bloomers" - adică acei copii care înfloresc mai târziu, după clasa a şasea sau a şaptea. Când vii într-un spaţiu ca o catedrală, unde oamenii "ţin spaţiul pentru copii", aceştia se salvează, chiar şi mai târziu! Tot astfel, există cazuri extreme, de copii care au trăit adevărate traume psihice în prima copilărie, dar chiar şi aceştia îşi revin atunci când cineva crede în ei cu sinceritate!

Noi românii, ca naţie, stăm în decizii pentru că stagnăm în emoţii din copilărie, vinovăţie etc. În absolut toţi copiii există intact programul de realizare în viaţă. Mintea noastră produce mereu noi "nevoi" (o maşină nouă, un telefon mai scump etc.), dar spiritual, suntem deja acolo unde trebuie să ajungem. Suntem cea mai bună variantă a noastră.

De aceea nu e bine să stăm lângă copii atunci când aceştia îşi fac temele cu atitudine de corectare, ca de profesor: pentru că nicio fiinţă umană nu suportă, nu se simte bine ca cel mai bun prieten, părintele (mama, tata) să îi spună că nu e suficient de bun, că trebuie corectat, ajustat, controlat.
Un profesor sau un părinte bun nu se aşează lângă copil cu intenţia de a-l ajusta, a-l corecta, a-l ajuta să fie mai bun. Ci cu intenţia de a pune în el confirmarea autodeterminării, a încrederii în propria voce şi în propria reuşită. Educaţia e un dar, nu o amendă. Copilul este bun în sine - el ştie asta şi respinge atitudinea corectivă dintr-un reflex spiritual autentic. Pălăria de profesor nu se potriveşte deloc părinţilor. Atitudinea formală, "the teaching mode" crispează şi demotivează.
(din Ghidul pentru părinţi şi educatori, de Oana Moraru)

Partea a doua a atelierului pentru părinţi şi educatori s-a desfăşurat sub titlul:
Ferestre de oportunitate neurologică.


Potrivit Oanei Moraru, care îşi bazează, la rândul ei, afirmaţiile pe descoperiri ştiinţifice despre creierul uman, fiecărei vârste îi corespunde un anumit potenţial de învăţare. Ideea aceasta a ferestrelor critice are un impact major în educaţie. S-a documentat şi dovedit deja în lumea academic-experimenţială că cei mai potriviţi stimuli la o anumită vârstă fac diferenţa de dezvoltare a ceea ce numim noi potenţial.

Cu alte cuvinte, spune Oana Moraru, grădiniţele care au televizor şi îl ţin deschis pentru copii ar trebui băgate la închisoarea grădiniţelor! Este păcat ca acum, când între 0-6 ani copiii să fie supuşi celor mai nepotriviţi stimuli auditivi şi vizuali! De asemenea, tot ce ţine de intelect ţine de primii 2 ani de viaţă. Relaţionările neuronilor depind de cât de mult vorbeşte mama cu copilul în primii 2 ani ai acestuia. Apoi, fereastra de gândire logico-matematică se întâmplă pe la 2-5 ani. Limbajul se dezvoltă între 0-2 ani. Din punct de vedere motriv, dezvoltarea începe din viaţa intra-uterină şi continuă până pe la 8 ani.
Însă suntem un pic liniştiţi: chiar dacă cel mic a depăşit vârsta ferestrei de oportunitate, nu înseamnă că nu mai poate dobândi acele abilităţi mai târziu, ci doar că îi va fi mai greu. Iar pentru părinţi sau educatori va fi nevoie, odată identificată problema, de multă răbdare şi dăruire pentru depăşirea ei.

De exemplu (pentru că mi-am recunoscut într-o întrebare din sală problema fiică-mii cu cititul greoi la clasa a III-a) cititul şi scrisul e normal să fie deprinse, ca abilităţi, până la sfârşitul clasei a II-a; acestea nu ţin de inteligenţa nativă, ci de o dezvoltare motorie fină - pentru care fereastra de oportunitate a fost între 0-2 ani.

De aici importanţa ca în această perioadă, educatoarele pe care le alegem pentru copiii noştri - împreună cu noi, acasă - să ştie ce trebuie să stimuleze, care sunt perioadele pentru fiecare fereastră de oportunitate.

Ferestrele de oportunitate, din Ghidul pentru părinţi şi educatori
Însă consolidarea acestora se face până la pubertate. Deci, dacă am ratat ceva (obsesia mea, care am depăşit vârsta asta, cu copiii) se poate recupera la orice vârstă! Dar printr-un program intervenţionist special, De exemplu - dacă nu citeşte încă fluent la clasa a III-a înseamnă fie că nu are o imagine de ansamblu a textului, a paginii, fie nu are mental un corespondent sunet-literă etc.

Pe de altă parte, în general, între 0 şi 6 ani, copilul descoperă şi învaţă doar dacă îşi mişcă corpul. De aceea copiii la vârsta grădiniţei nu trebuie să stea jos mai mult de 20 de minute (chiar şi adulţii trebuie să se ridice şi să se mişte ca să poată acumula cunoştinţe, static nu se întâmplă nimic).

Oana Moraru a prezentat apoi succint, exemple de jocuri care pot fi aplicate pentru dezvoltarea diverselor abilităţi. Totul pornind de la piramida ce are abia în vârful ei mult-doritul succes şcolar. Dar această cărămidă a succesului se sprijină pe:

1. Fizic: starea de bine, starea de sănătate, tonusul, motricitatea grosieră, motricitatea fină, coordonarea şi echilibrul
Fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea motricităţii grosiere începe în perioada intrauterină şi continuă până în jurul vârstei de 6-8 ani. Pentru motricitatea fină şi coordonare, anii din grădiniţă fac diferenţa.

2. Socio-emoţional: imaginea de sine, conectarea cu ceilalţi, rolul în grup, reglarea implusurilor şi a emoţiilor
Perioada critică pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale se regăseşte între 0 şi 18 uni. În acest interval, moştenirea genetică a copilului interacţionează cu mediul pentru influenţarea fundamentală a trăsăturilor de personalitate. Un mediu pozitiv, bazat pe dragoste, încredere şi siguranţă fizică îl va ajuta pe cel mic să construiască acele legături neuronale care contribuie la stabilitatea emoţională.

La vârsta preşcolară, comportamentul este determinat de emoţie, nu de logică (raţiunea, da, îl justifică, dar emoţia e cea care îl declanşează). De regulă, lipsa de cooperare a copilului vine dintr-o stare emoţională care poate fi modificată, nuanţată, transformată.


Aici Oana Moraru e de părere că există multe cursuri, ateliere şi evenimente de parenting la noi în ţară, ţinute de oameni care se pricep foarte bine. Şi care pun mai ales accent pe această latură, a dezvoltării socio-emoţională.

3. Atitudinea faţă de învăţare: curiozitatea, rezilienţa (capacitatea de a continua până reuşeşti), dorinţa de a finaliza, a finisa, un anumit nivel de hărnicie, implicare, responsabilitate, perseverenţa, capacitatea de a finisa o lucrare, capacitatea de ascultare activă şi conştientă, spirit de observaţie. Copiii de azi au tendinţa de a "fuşeri" lucrurile, de a nu le duce la capăt, de a nu le finisa. Ei sunt cumva, "ecranaţi", în 3 minute îşi pierd focusul, atenţia. Nu au muşchiul ascultării activat.
De aceea, trebuie să scadă tot ce înseamnă stimul vizual ca să se educe ascultarea.


Fără această cărămidă a atitudinii faţă de învăţare nu stă nimic în zona academică! - spune Oana Moraru.

Următoarele două "cărămizi" (dezvoltarea gândirii logico-matematice, pe de o parte, deci zona cognitiv-abstract, şi dezvoltarea lingvistico-artistică, pe de altă parte, deci zona de exprimare atât prin cuvinte, cât şi prin dans, artă) se bazează pe cele 3 de mai înainte.

4. Calitatea şi operaţiile gândirii. Logica abstractă, gândirea tehnică, ştiinţifică, achiziţiile de informaţie, cunoştinţe şi fapte care organizează lumea

Gândirea logico-matematică îşi are fereastra de oportunitate între 1 şi 4 ani. Expunerea la concepte cantitative ajută, de pildă, la dezvoltarea gândirii critice. Sarcinile de sortare, numărare, receptare a ritmurilor muzicale dezvoltă gândirea logică.
Aceste perioade critice demonstrează importanţa mediilor stimulative conforme vârstei. Dacă, totuşi, ele sunt ratate, nu înseamnă că "lecţia" în sine este pierdută, ci că, la vârstele următoare, timpul de învăţare şi efortul vor fi mai mari.

Astfel că există diverse tipuri de jocuri şi "trucuri" pentru dezvoltarea analizatorului auditiv, olfactiv, tactil, gustativ, vizual.

5. Limbajul. Comunicarea. Citit-scrisul

Vocabularul unui adult este în mare parte determinat de cât s-a vorbit în jurul lui în primii ani de viaţă.

Ar mai fi mult de detaliat, dar cred că trebuie să mă opresc.
Ideile de bază cu care am rămas eu:
- nu căutaţi succesul şcolar până nu bifaţi "cărămizile" pe care acesta se sprijină
- atunci când căutaţi o grădiniţă pentru copilul vostru, alegeţi-o pe aceea care ştie care sunt ferestrele de oportunitate şi unde educatoarea se aşează pe covor şi se joacă cu copiii

Şi mai ales, am plecat de la atelier cu speranţă, atunci când am aflat că Oana Moraru pregăteşte alte două ateliere, dedicate grupelor de vârstă 6-12 ani şi, respectiv, 12-18 ani! Vă ţin la curent!

Şi acum vă las cu documentarul Babies, aşa cum v-am spus. Este că suntem o lume diversă?


Comments

  1. Foarte interesanta si pertinenta abordare !

    ReplyDelete
  2. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete

Post a Comment

Comentarii